ProAlpin

10 traditii ciudate de Paste de prin lume

De la inceputuri, Pastele a fost un prilej de sarbatoare si de ospat. Multe traditii s-au nascut in difererite parti ale lumii si unele nu sunt, sa zicem, tocmai ortodoxe.

Probabil stiti ca in multe zone din Romania, a doua zi de Paste se merge cu „stropitul”. Barbatii viziteaza pe cei apropiati si cu o sticluta de parfum stropesc femeile din casa. In schimb, pentru efortul lor, primesc un ou de Paste. Traditia isi are originile in Ungaria, iar in forma ei initiala, sticluta de parfum era inlocuita cu o galeata cu apa rece. In unele regiuni din Ungaria, inca se mai practica varianta originala, dar intentiile sunt bune. Barbatii toarna galeata de apa rece peste femei ca sa nu se ofileasca ca florile. Cata consideratie.

In Scotia, nordul Angliei si Irlanda de Nord ouale vopsite sunt rostogolite de pe dealuri abrupte. Coroborand aceasta traditie cu cursa de la Cooper’s Hill, unde o ceata de englezi o iau la vale, dupa o roata de cascaval, nu pot decat sa trag concluzia ca in insulele britanice oamenilor chiar le place sa vada lucruri rostogolindu-se de pe dealuri.

banner_robens_animat

Cei din Marksville, Louisiana, SUA, oraganizeaza un concurs de ciocnit oua. Datand din 1950, aparent este cea mai veche competitie de ciocnit oua din lume. Ceea ce mi se pare ciudat, deoarece nu stiam ca ciocnitul de oua este o competitie oriunde altundeva in lume. Dar bunii oameni din Marksville se aduna pe treptele tribunalului si ciocnesc oua. Desigur, castiga ultimul care ramane cu oul intact.

Daca petreci Pastele in insula Corfu, care apartine de Grecia, nu iesi pe strazi la ora 11:00 am, sambata. Plini de entuziasm oamenii din Corfu arunca tot felul de vase de ceramica pe geamuri. Unii le umplu cu apa, ca sa faca galagie mai mare, pentru ca, sa fim seriosi, cine-si doreste o sambata linistita?

Spre deosebire de greci, finlandezii sunt mult mai calmi. Copiii finlandezi planteaza iarba in vase micute in casa si apoi se uita la ea cum creste. Entuziasmul atinge cote nemaivazute in momentul in care iarba incolteste si copiii pun oua printre firele de iarba. Inspirat de aceasta traditie eu o sa petrec Craciunul pictand bradul artificial in rosu si apoi voi astepta sa se usuce. Sincer cred ca m-as distra mai bine, decat sa vad „Singur acasa 2” pentru a 25-a oara.

Ramanand tot in tarile nordice, norvegienii, pe langa petrecerea pastelui la cabane montane, ture de schi si decoratia de oua, citesc romane politiste si de mister si se uita la filme (pe pricipalele posturi nationale de televiziune) cu Sherlock Homes, Hercule Poirot si probabil Nancy Drew si clasicul Verdict: Crima. Desigur, chiar inainte de paste se lanseaza o sumedenie de romane de mister si pana si cutiile de lapte se schimba pentru cateva spatmani in jurul Pastelui, deoarece in fiecare an se printeaza pe ele o noua poveste politista scurta.

banner_bergans_animatAceasta traditie a pornit in 1923 cand doi scriitori norvegieni (Grieg si Lie) au platit un ziar national sa printeze in duminica de Paste numele romanului lor pe prima pagina, ca si cum ar fi fost o stire adevarata: „Trenul spre Bergen a fost jefuit noaptea”. Acest mic artificiu publicitar a prins atat de bine, incat sa citesti romane de mister si crima s-a cimentat ca o traditie de Paste.

In Germania, in Vinerea Mare, dansul este interzis in 13 din cele 16 Landuri. Aceasta interdictie isi are originea de pe vremea luteranilor puritani, cunoscuti pentru faptul ca nu prea le placea distractia.

Tot in Germania ouale decorate se agata in copaci (si in tufisuri) pentru a-i transforma in copaci de Paste. Ca pomii de Craciun, doar ca de Paste.

In Bermuda, crestinii au gasit o metafora draguta de sarbatorire a invierii lui Iisus: inalta zmeie traditionale. Apoi mananca oua de Paste si tort de peste. Ium! Iti lasa gura apa!

Warmpeace pantaloni lady

In Cehia si Slovacia, traditia, draga de ea, este sa biciuiesti femeile cu un bici (denumit pomlázka, sau korbáč) realizat din de la 8 pana la 24 de ramuri de salcie. Ca si in obiceiul stropitului, intentiile sunt insa bune: prin biciuire se garanteaza vitalitatea, sanatatea si fertilitatea fetelor, deoarece calitatile salciei (este primul copac care inverzeste primavara) se transfera la cea biciuita si tine un an de zile. O reflectie foarte sanatoasa.

Un alt motiv pentru aceasta biciuire poate fi si declaratia atractiei barbatului pentru cea biciuta (fetele nebiciuite se pot simti ofensate si nedorite). Ba mai mult, daca esti biciuita, trebuie sa-l inviti la masa, sa-i dai oua vospite si de baut, in semn de recunostiinta. Dar e OK, in unele regiuni femeile se pot razbuna seara, sau a doua zi, aruncand galeti de apa rece in orice barbat. Cat de romantic!

Pe aceasta cale, echipa ProAlpin va ureaza sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Nascut, crescut, rafinat in orasul de la poalele Tampei. Prefera confortul cabanelor si drumetiile de o zi, doua.
Traseul preferat: Muntii Fagarasului (Cabana Sambata - 1401 m) - Fereastra Mare a Sambetei - 2188 m

1 comentariuLasa un comentariu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend