Blog ProAlpin.ro

Cu cortul iarna? Da, se poate! In functie de ce criterii alegi modelul potrivit?

Cort de iarna – In functie de ce criterii alegi modelul potrivit?

In sezonul rece, camparile devin adevarate provocari pentru excursionistii incepatori. Dar atata timp cat ai in dotare un cort de iarna si echipament calduros, nu vei suferi din cauza temperaturilor scazute si intemperiilor.

Confortul in drumetii depinde de inspiratia cu care te echipezi incepand de la cort, sac de dormit, lenjerie de corp, etc. Pentru a-ti oferi protectia necesara, fiecare accesoriu, echipament si obiect vestimentar trebuie sa acopere diverse aspecte.

Cel putin deocamdata, ne vom rezuma la cortul pentru sezonul rece, un istrument esential, cel care, in timpul popasurilor, va servi ca bariera intre tine si factorii externi.

Ce caracteristici trebuie sa intruneasca un cort de iarna?

Cand camparile au loc in conditii acceptabile, cu grade ce nu scad mult sub pragul inghetului, te poti multumi cu un sac de dormit decent, o saltea izolanta si orice cort, chiar de 2-3 sezoane.

Insa cand vremea se aspreste, vei avea nevoie de un cort de iarna, cu caracteristici particulare. Iata ce anume trebuie sa cauti la un model gandit inclusiv pentru utilizarile invernale si pentru vreme rea:

1. Strat dublu de material

Cu privire la acest detaliu, nu se accepta compromisuri. Nu te zgarci sau vei experimenta consecintele neglijentei. Trebuie sa ai musai 2 straturi de folie:

  • La interior, un material cu proprietati respirante (se evita formarea condensului);
  • La exterior, un tesut impermeabil si rezistent la vant (protejeaza de intemperii).

Cu o singura folie, in conditii de frig, caldura respiratiei accentueaza umiditatea, favorizand condensul. Te vei trezi ca picaturi de apa prelinse pe suprafata interioara a prelatei. Chiar daca nu ingheata, vor umezi sacul de dormit, salteaua, obiectele depozitate si pe tine.

2. Interiorul sigilat

Asigura-te ca ai posibilitatea sa izolezi complet ambientul intern de tot ce se petrece ”dincolo”. Verifica daca materialele sunt dublate in corespondenta cusaturilor, femoarelor si mai ales in zona care delimiteaza perimetrul podelei.

Astfel, nu vei simti vantul suierand sau cum te trage frigul pe la spate. Exceptie de la ”regula” fac punctele de aerisire. Sunt obligatorii, indiferent de tipul cortului sau de anotimpul pentru care este recomandat. Deoarece spatiul are nevoie de ventilatie permanenta.

3. Stabilitate si ancoraj

Pe vreme rea, este inutil sa speri ca ”batranul” tau cort de camping poate acoperi si ”sarcinile” suplimentare. Ai nevoie de un model stabil, precum cele de tip dom / cupola. Data fiind forma rotunjita, nu formeaza un obstacol in calea rafalelor.

In plus, in zonele alpine, vantul se poate inteti de la o ora la alta. Nu stii cand risti sa dormi fara un acoperis deasupra capului. Pentru a nu te trezi sub cerul liber pe ninsoare, acorda mai multa atentie operatiunilor de instalare si accesoriilor (cuie, bete, franghii).

4. Bete de cort rezistente

Pentru bete, trebuie alese materiale mult mai rezistente decat la corturile de vara. Temperaturile extrem de scazute pot afecta rezistenta betelor, in timp ce vantul puternic si greutatea nametilor acumulati pe acoperis le poate indoi / rupe.

De exemplu, zapada proaspat depusa pe prelata ajunge sa cantareasca zeci / sute de kilograme. Insa cea umezita este mult mai grea. Din cauza greutatii, se poate intampla ca cele 2 folii sa intre in contact si sa favorizeze aparitia condensului.

5. Spatiu generos

Cert este ca ”pretentiile” sunt altele comparativ cu sezonul cald. Implicit, difera si spatiul necesar pentru a te desfasura. Insa cu cat ai mai mult largamant, vor creste dimensiunile si greutatea corturilor.

Nu prea poti trece peste aceste ”detalii” daca ajungi la destinatie mergand pe jos prin zapada, cu rucsacul mare de drumetii in spate. Insa inainte sa te decizi, pune in balanta ”plusurile” si ”minusurile”.

Ai nevoie de un model incapator pentru a-ti prepara un ceai sau o gustare. De asemenea, ai mai mult echipament si nu-l poti tine afara. Iar un cort de iarna pentru 2 persoane poate acoperi foarte bine abia exigentele unei singure persoane.

Pe de alta parte, daca esti obisnuit cu stramtoreala, vei avea ca beneficiu confortul termic. Un volum mai mic se poate incalzi mai usor si mai rapid.

Retine!

Corturile nu genereaza caldura…

Nici cele mai costisitoare corturi nu au capacitatea sa incalzeasca interiorul. In schimb, pot:

… doar formeaza o bariera protectiva

Modelele proiectate pentru sezonul rece au misiunea sa creeze o bariera protectiva intre utilizatori si ambientul extern:

  • Tinand la distanta vantul, frigul, ploaia si zapada;
  • Impiedicand fenomenul de condensare.

Insa niciodata, temperatura interioara nu va depasi cu multe grade temperatura exterioara.

Foto: www.mnn.com

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to friend