ProAlpin

Corturi de familie pentru vacante de grup extraordinare – Tunel sau dom? 3 Aspecte care conteaza

Corturi de familie | Corturi tunel sau dom? | 3 Aspecte care conteaza

Urmeaza o iesire la munte in grup? Te bate gandul sa innoptezi in aer liber? Nu ti-e clar care ar fi cele mai bune corturi de familie pentru campare?

Nelamuririle pot continua chiar daca nu te afli la prima experienta de genul. La prima vedere, dar si in amanunt, multe dintre ele par pur si simplu perfecte pentru ce ai nevoie. Insa inainte de a te pronunta…

Ne vom concentra pe cateva aspecte:

  • Numar de incaperi;
  • Spatii suplimentare;
  • Forma potrivita.

1. Corturi de familie – Cu mai multe incaperi?

Iti imaginezi cum este sa dormi cu toata familia sau cu inca 3-4 prieteni intr-o singura camera? Transpune apoi scenariul intr-un… cort.

Ia mai multe persoane decat intra intr-un pat si asaza-le pe toate intr-un cort fara compartimentare. Adauga apoi temperamente si obiceiuri diferite. Amesteca si cu vremea rea. Cu astfel de ”ingrediente” vei obtine ”reteta” perfecta pentru o vacanta de cosmar.

In schimb, lucrurile capata o infatisare mult mai primitoare daca spatiul disponibil se imparte intre:

  • Zona de noapte (1-2 sau mai multe dormitoare);
  • Zona de zi (antreu cu 1-2 intrari).

Cu mai multe incaperi, camparile devin mai simple:

  • Ai mai multe posibilitati de organizare a activitatilor…;
  • … Si mai mult spatiu pentru depozitarea echipamentului;
  • Poti improviza o bucatarie, cu tot cu arzator si mobilier de camping;
  • Poti gasi mai multa intimitate pentru micile actiuni zilnice;
  • Iar daca vrei un moment de liniste si de singurate, la fel, il poti avea;
  • Daca apar infiltratii sau daca e prea cald / racoare intr-o zona, te poti muta in alta incapere;
  • Nu trebuie sa escaladezi colegii de camera daca te ridici noaptea etc.

2. Corturi de familie – Cu veranda sau fara?

Bine, bine, ai un cort deja imens, cu cel putin 2 dormitoare si vestibul. La ce-ti mai trebuie si veranda?

Tot din considerente de spatiu, alege un model cu veranda inclusa. Veranda nu este altceva decat o specie de extensie a zonei de zi, mai exact a antreului. La unele modele este deja integrata, iar unii producatori furnizeaza piesa ca accesoriu.

De asemenea, cand ai in vizor campari de mai multe zile, eventual cu copii, prezenta verandei isi va spune cuvantul in materie de confort si de functionalitate:

  • Fereste intrarea de precipitatii si tine umbra celor ”cazati”;
  • Cu un sezlong sau cu o saltea de cort pe jos, devine o specie de terasa pentru relaxare;
  • Serveste ca spatiu de depozitare (alimente, incaltaminte, rucsacuri, jucarii etc.);
  • Daca are o inaltime suficient de mare si este destul de incapatoare, se poate utiliza ca bucatarie in zilele ploioase.

In cazul corturilor care nu au prevazute aceasta extensie, te poti gandi la o improvizatie. De exemplu, poti prelungi antreul cu o prelata impermeabila. La nevoie, poate gazdui pana la 4 persoane.

3. Corturi de familie – Care forma?

Din cauza numarului mare de modele disponibile in magazine, impartite intre formele de tunel, dom (cupola) si casa, este de asteptat ca nu prea te poti decide incotro s-o apuci.

Din cauza lipsei de spatiu si de popularitate in cazul camparilor in grup, am exclus ”canadiana” clasica. Totusi, inca tot te mai poti pierde printre forme. Sau poti trage cu ochiul la prezentarea fiecarei categorii: tunel, dom, casa.

Ne vom opri asupra primelor 2 variante.

a. Corturi tunel

Dintre toate tipologiile, indiscutabil, corturile tunel ofera cel mai bun raport intre usurinta cu care se instaleaza, spatiul interior si rezistenta. Aici este vorba de modul in care se comporta la uzura (materiale rezistente), dar si in fata intemperiilor.

Structura combina in maniera inteligenta simplitatea instalarii si stabilitatea modelelor cupola cu suprafata ampla si confortul celor in forma de casa. La acestea din urma, designul si dimensiunile imita aspectul unei casute.

Datorita amplorii spatiului si modului in care suprafata interna este compartimentata, pot gazdui pana la 6-8 persoane. Daca la modelele de 3 locuri este suficient un singur dormitor, un cort de 4 persoane / mai multe va include cel putin 2 dormitoare.

Avand in vedere structura cu betele de cort dispuse paralel, sunt foarte confortabile pentru a fi locuite si in timpul zilei. Iar unele au o inaltime care le permite inclusiv adultilor sa se deplaseze fara sa se garboveasca de spate.

In plus, forma, inspirata din cea a corturilor dom, le extinde posibilitatile de utilizare si in sezoanele ploioase. De asemenea, se pot folosi fara probleme si in conditii ambientale cu vant puternic, modelul fiind deosebit de stabil.

b. Corturi dom

Sunt indicate in special pentru drumetii si ture montane. Dar pot fi la fel de bine utilizate pentru o scurta vacanta in camping, mai ales cand deplasarea are loc cu bicicleta sau cu mijloace de transport in comun.

Structura simpla, in forma de iglu (dom, cupola), este de obicei sustinuta de 2 bete de cort dispuse incrucisat. Au cea mai redusa greutate raportat la celelalte modele. Ocupa putin spatiu atat impachetate, cat si intinse si sunt cel mai usor de manevrat si de instalat.

De regula, compartimentarea prevede maxim un antreu si un singur dormitor, desi cu o suprafata destul de generoasa. Insa in ciuda dimensiunilor spatiului interior, se dovedesc destul de incomode comparativ cu primele modelele tunel sau casa.

Daca din grup face parte si cel putin un copil, poate ar fi mai bine sa te orientezi spre cele 2 propuneri sugerate anterior, in particular spre corturi de familie cu mai multe dormitoare. Sau poti alege si variante cu mai multe corturi de 2-3 persoane.

Ce caracteristici mai trebuie analizate?

Aparte cele 3 aspecte analizate deja, mai trebuie avute in vedere si alte criterii de alegere a unui cort, ca de exemplu:

  • Materialele si, implicit, nivelul de impermeabilitate – Ia in considerare si materialele din care sunt realizate betele (fibra sau duraluminiu);
  • Capacitatea corturilor – Este clar ca poti uita de modelele de 2-3 persoane. Oricat ar fi de spatioase, sunt totusi prea mici pentru ce ai nevoie;
  • Numarul de sezoane – Exista modele de 2, 3 sau 4 sezoane, ele diferentiindu-se nu doar ca impermeabilitate, grosime folie, ci si accesorizare (sisteme de ventilatie, ferestre, plasa de tantari etc.).

Foto: www.coleman.com

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend