ProAlpin.ro Blog

Ana la Sfanta Ana

Traseu: Dus:gara Brasov-Sanpetru-Harman-Podu Olt- Ilieni-Sf. Ghe.- Bixad- lacul Sfanta Ana

Intors: lac- Bixad- Sf. Ghe.- Chilieni-Chichis-Harman-Brasov.

Durata : 9 ore (pedalat)

Pentru ca e urat afara si pentru ca imi este foarte dor de o plimbare cu bicicleta, mi-am amintit brusc de o minunata plimbare pe care am facut-o undeva prin primavara.

Se facea ca intr-o frumoasa zi de martie, chiar duminica la ora 8, porneam 3 prieteni catre lacul Sfanta Ana. Ne-am intalnit in fata garii din Brasov, urmand sa plecam catre Sfantu Gheorghe prin Sanpetru, Harman, Ilieni. In prima instanta, cam racoare afara….soarele incerca sa-si arate dintii, vantul adia usor si rece( ca deh, cine s-a gandit ca la mijlocul lunii martie e frig?:))), dar pana sa ajungem in Sf.Ghe se facuse caldut si era numai bine de pedalat in pantaloni scurti.

Buuuun…Fiind printre primele ture din noul sezon si avand mountain-bikeuri, pedalam relativ ok ( in medie, cam 20km/h) pe sosea. Am ajuns in Sfantu Ghe, unde ne-am oprit de am mancat si ne-am continuat drumul spre Bixad.  Aici a inceput adevarata distractie: urcari, coborari, iar urcari…Dar mergeam mai departe uitand de dificultatea traseului din cauza peisajelor absolut incredibile.

Din Bixad catre lac urmeaza proba suprema de anduranta: numai urcare vreo 12km, din care ultimii 6…demoralizare totala! Foaie mica, pinion mare si da-i…Aproape ca mi-as mai fi dorit o foaie si mai mica:)) Mai o ciocolata, mai o vorba buna din partea  baietilor, mai pe langa bicicleta….Intr-un final, ne-am vazut in varful dealului si ce sa vezi?! urma o coborare de toata splendoarea!! Cu ranjetul pe fata, am pornit la vale. Inainte de ultima portiune de coborare catre lac, ne intampina un nene care vindea bilete pentru a putea cobori la lac. Si minune: nu ne-a luat bani tocmai pentru ca eram cu bicicletele! Inca mai exista oameni frumosi!

1959435_668882463169871_1502881401_n 1972363_669197899804994_464911565_n 10150626_668882533169864_1543273646_n 1509100_669197986471652_90105731_n 1530405_668882469836537_445969358_n

Am ajuns intr-un final la lac, unde am lenevit la soare vreo 2 ore, urmand sa ne intoarcem tot pe biciclete in Brasov.

Toate bune si frumoase, ne-am urnit pe acelasi drum pana in Sfantu, de unde ne-am hotarat sa alegem varianta DN ce vine de la Targu Secuiesc catre Brasov. Mare greseala, pentru ca era foarte circulat si deja se intuneca, multe tir-uri, iar noi nu aveam decat luminile semnalizatoare de pe sa si vestele reflectorizante ( nu plecati niciodata la drum fara lanterna frontala!), in partea din fata neavand nicio sursa de lumina. Va imaginati ce placere a fost sa mergem fara sa vedem pe unde:)) Nu stiam distanta dintre noi si santul din dreapta decat daca ne lumina vreun tir din spate. Oricum, cu nervii intinsi la maxim si plini de adrenalina am ajuns in Brasov pe la ora 21, dupa 160 km de pedalat, iar ca timp efectiv de pedalat 9 ore.

Mi se pare minunat sa mergi cu bicicleta…Adica ai timp sa vezi frumusetile din jurul tau in timp ce inaintezi…Daca ai merge cu masina nu ai putea observa atat de multe detalii, plus ca exista o satisfactie incredibila cand ajungi la destinatie…

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Ana este o persoana energica, pasionata de calatorii (in general vorbind), care iubeste natura si pedalatul.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend