ProAlpin.ro Blog

Cu bicicleta in zona Magura-Pestera

  • Traseu: Brasov-Cristian-Rasnov-Zarnesti-Fantana lui Botorog-Magura-Pestera-Moeciu-Bran-Rasnov-Cristian-Brasov.
  • Durata/Distanta: 6 ore/ 86.7 km
  • Ascensiune: 1422 m.
  • Obiective turistice ce pot fi vizitate: manastirea Pestera, castelul Bran, cetatea Rasnovului, Prapastiile Zarnestiului

Sambata dimineata, 6 septembrie a.c. Ora 8.30. 3 distinse domnisoare pe biciclete se intalnesc in statia RATBv de la Tudor Vladimirescu pentru a pleca intr-o frumoasa plimbare „calare”.

O zi ce se arata calduroasa si relativ insorita. Dimineata racoare…. Pe masura ce pedalam se facea din ce in ce mai cald, asa ca la iesirea din Cristian ne-am oprit pentru a da jos din „cojoace”.

Drumul pana la bifurcatia din Rasnov catre Zarnesti poate fi anevoios cu bicicleta din cauza faptului ca se circula, mai mult, pe o singura banda , iar soferii nostri dragi , de cele mai multe ori, nu au loc de biciclisti si claxoneaza, trec la cativa centimetri de ghidonul tau ,etc.. Dupa ce treci de ramificatia mai sus mentionata, drumul se elibereaza si poti pedala in voie. Ca fata pe bicicleta e destul de palpitant uneori, mai ales daca pedalezi pe sosea singura sau cu alte domnisoare… Ai fi uimit sa afli cate claxoane se pot activa in urma ta :))

10482577_710081472383303_1945807832839343058_n

Sa revenim la oile noastre.. Cum pedalam noi asa, agale, pentru ca nu ne grabea nimeni si nimic, soarele urca mai sus pe cer si chiar se facuse cald la un moment dat. Cand am ajuns in Zarnesti eram deja in tricouri 😀

De aici incepe adevarata distractie. Din Zarnesti pana in Magura este o continua ascensiune. Nu brusca, dar sesizabila.. Din nou folosim combinatia minunata: „foaie mica-pinion mare” si-i dam la deal. Pana la fantana lui Botorog am mers un pic in fata, incercand sa-mi fac ritmul, lasandu-le pe fete un pic mai in urma in ritmul lor. La fantana ne-am regrupat, ne-am alimentat cu apa proaspata si am pornit mai departe pe drumul de masina ce duce catre Magura.

10479950_710081592383291_2528505032465562598_n

Pedalam fiecare in ritmul ei, incurajandu-ne reciproc: ” Nu te da jos! Stai pe ea pana la capat!, Mai e mult? , Hai ca aproape am ajuns!”

Dupa ultima serpentina, am vazut luminisul si am zis: asta e! De acum urcam si coboram!

10355879_775536155837834_346812473692530304_n

Zona e absolut superba…. Pe cat de izolata pare, pe atat de multe pensiuni sunt si turisti de toate natiile. Dealuri, pasuni, copaci,casute ca-n povesti… Aproape ca nu-ti vine sa mai pleci!

1554598_775536225837827_4839326911733782853_n 10636231_775536209171162_2100837624140861429_n 10659425_10203808495205721_2684330816701702052_n 10660343_10203808499245822_3974353239139240663_n

Pedalam de drag, nici nu mai simtim cand urmeaza vreo panta abrupta la deal. Salutam respectuos doamnele in varsta pe care le intalnim in pragul portilor si care se uita cu mirare la noi, ne mai intalnim cu alte grupuri de biciclisti… Cum mergeam noi agale, niciuna dintre noi nemaimergand pe drumul din Magura catre Pestera, am prins o coborare antrenanta si am ajuns la manastirea Pestera (ca sa fiu sincera, nu asta ne era intentia, dar ne-am luat dupa un indicator ce ne-a dus direct acolo). Ce sa-i faci? Cu ocazia asta am bifat inca un obiectiv turistic pe lista :)) Ne-am invartit prin jurul manastirii sperand ca exista un alt drum pe care sa-l urmam pentru a ajunge in Pestera, dar nu am avut noroc si a trebuit sa ne intoarcem pe unde am venit pana la prima ramificatie unde am mers la dreapta.

Zis si facut.. Ne -am intors, am gasit ramificatia si ne-am oprit pentru a manca una-alta ca nu se intamplase asta deloc pe traseu.16320_10203808421163870_3997121283656498591_n

Mai apoi am pornit iar la drum. Drumul… o urcare simpatica pana in Pestera.. o urcare ce parca nu se mai termina :)) Speram doar sa fie drumul bun si sa nu trebuiasca sa ne intoarcem. Intr-un final am vazut placuta cu numele satului pe ea si am rasuflat linistite. De aici incepe distractia. Numai coborare pana in Moeciu. Pe asfalt!! O minunatie! Le-am asteptat pe fete jos, in Moeciu, de unde am plecat regrupate catre casa.

Din nou masini, aglomeratie in Bran… Dar pe noi nu ne mai putea supara nimic avand in gand numai tura ce tocmai o facusem…

Recomand cu toata increderea si placerea zona Zarnesti-Moeciu-Bran datorita peisajelor superbe, a traseelor nelimitate si a oamenilor frumosi pe care-i puteti intalni!

traseu

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Ana este o persoana energica, pasionata de calatorii (in general vorbind), care iubeste natura si pedalatul.

2 comentariiLasa un comentariu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend