Beneficiile pe care le aduc betele de trekking sunt cu mult mai multe decat dezavantajele lor. De la reducerea fortei de compresie asupra genunchilor, la cresterea aderentei si tractiunii, pana la prospectarea terenului, sau autoaparare, pe toate le-am explicat in acest articol.
Dar cateodata nu ai nevoie de ele, sau ai nevoie sa ai mainile libere. Iata cateva modalitati in care iti poti atasa betele telescopice de rucsac.
Daca ai un rucsac tehnic, cumparat dintr-un magazin de specialitate, sansele sunt mari sa aiba puncte speciale de atasament pentru bete.
Unele rucsacuri au aceste puncte de atasament, dar si acestea pot fi diferite. In imaginea de mai sus se poate vedea sistemul cu elastic (rucsacul Maramont Trek 80), iar mai jos, avem un sistem de prindere cu inchidere cu scai (velcro), ca la rucsacul Prima Trekker 55. Aceste sisteme prezinta in partea de jos o gaica larga, unde se introduc varfurile betelor, fiind blocate acolo de rozete.
In cazul in care rucsacul tau nu are puncte de atasament, dar are chingi de compresie laterale le poti folosi pe acestea pentru a depozita betele de trekking, ca in imaginea de mai jos.

Betele de trekking Zajo Bamboo atasate la rucsacul Bergans Birkebeiner, folosind chingile de compresie laterale
Daca strangi cingile destul de bine, grosimea manerului nu le va lasa sa alunce in jos.
Mai mult, daca rucsacul tau are si buzunare laterale din material stretch, sau mesh, poti fixa foarte bine betele de trekking.

Betele de Trekking Fizan Explorer atasate la rucacul Bergans Rondane 38 folosind buzunarul din material stretch
In ultima instanta, daca rucsacul tau nu are nici puncte de atasament speciale, nici chingi de compresie laterale, nici buzunare de mesh, poti folosi oricare chingi pentru a le fixa in loc. Doar sa ai grija sa fie stranse bine, astfel incat betele sa nu-ti cada, sau sa creeze balans mare.

Rucsacul Shade 10 si sistemul de prindere improvizat
Ca de obicei, astept parerile tale in sectiunea de comentarii! Pana maine, iti doresc toate cele bune si carari batute!