Pantalonii si geaca de schi sunt 2 piese obligatorii din echipamentul de iarna.
Cel putin deocamdata, ne vom concentra pe gecile de munte si pe caracteristicile esentiale imposibil de trecut cu vederea. Cat despre pantalonii de iarna, lucrurile stau cumva in mod asemanator.
Fie ca faci parte dintre incepatori, fie ca ai adunat de-a lungul anilor numerosi kilometri si o multime de ore pe partii la schi, trebuie sa folosesti un echipament adecvat.
Caracteristici tehnice de luat in considerare la geaca de schi
Lungul si intortocheatul drum spre achizitionarea celui mai bun echipament montan incepe de la cateva elemente de baza. Minimul indeplinit de costumul si accesoriile pentru schi se refera la:
- Impermeabilitate;
- Respirabilitate;
- Izolare termica;
Dintre elementele necesare, pe langa clapari, schiuri, bete, ochelari, casca, manusi, caciula, imbracaminte de corp, fac parte:
- Pantalonii, preferabil cu o foarte buna impermeabilitate si respirabilitate, sau, dupa caz, suprapantalonii;
- Geaca de schi, pentru care cerintele sunt similare.
Despre ce parametri este vorba te lasam sa descoperi in randurile urmatoare:
1. Ce inseamna coloana de apa la geci?
Impermeabilitatea este primul factor care conteaza la imbracamintea de ski. Impermeabilitatea gecilor de ski asigura protectie impotriva apei, zapezii si umiditatii. Indicatorul WR (Water Repellent) exprima coloana de apa maxima la care geaca de schi / snowboarding rezista, inainte ca precipitatiile sa penetreze materialul si sa intalneasca pielea.
Coloana de apa este folosita pentru a testa rezistenta la apa a unui material, respectiv rezistenta la apa a unei geci de schi sau de snowboard.
Testul care masoara nivelul de rezistenta al materialului la apa este realizat in laboratoare specializate, cu ajutorul unei coloane de apa. Un tub gradat, cu dimensiunea interioara a bazei de 30 mm x 30 mm, sau un cilindru cu diamentrul interior de 2.54 mm (1”) este plasat peste o tesatura, apoi este umplut cu apa. Inaltimea apei este setata la 1.500 mm, 5.000 mm, 10.000 mm, 20.000 mm, etc., iar dupa 24 de ore, tesatura este evaluata pentru a se vedea daca a patruns apa.
Inaltimea coloanei de apa indica nivelul de rezistenta a tesaturii pana cand apa penetreaza materialul. Mai simplu spus, valoarea de 5.000,10.000, 20.000, etc., indica nivelul de impermeabilitate al tesaturii, exprimat in mm /coloana de apa.

Cu cat valorile sunt mai mari, cu atat nivelul de protectie va fi mai bun. De obicei, performanta este asociata cu preturi destul de mari.
O jacheta pentru zapada de nivel scazut atinge 5.000 mm WR. Comparativ, o geaca cu impermeabilitate de nivel mare va ajunge la 10.000-15.000 mm, iar una de nivel foarte ridicat va depasi pragul celor 20.000 de mm.
Insa nu este cazul nici sa te zgarcesti, nici sa exagerezi. Cand alegi geaca, gandeste-te ca o vei supune cel putin 3-4 ore rigiditatilor vremii.

O impermeabilitate de 5.000 este considerata decenta pentru o bulgareala sau o ninsoare slaba, de cel mult 1 ora.
In schimb, pentru a rezista la ploaie moderata, pentru a schia pe ninsoare umeda ori in zapada de primavara, orienteaza-te mai bine spre un minim de 10.000 mm.
Poti achizitiona de aici geci de ski/snowboarding cu impermeabilitate ridicata, peste 10.000 mm.
2. Respirabilitate
O buna geaca de schi si snowboard nu trebuie sa fie doar impermeabila, ci si respirabila. Mai exact, tesaturile din care este realizata trebuie sa permita eliminarea vaporilor de apa produsi pe durata activitatii fizice.
In caz contrar, in timpul efortului fizic pe partie, la ski, snowbording sau in cand e vorba de ski de tura, te vei simti ca intr-o sauna, corpul fiind imbibat in propria transpiratie. Unei impermeabilitati de 100% ii corespunde zero respirabilitate.
In stransa legatura cu impermeabilitatea, nivelul de respirabilitate reprezinta cantitatea de vapori de apa/ transpiratie care pot traversa materialele intr-un interval de timp.
Valoarea se exprima in g/mp/24 h. In traducere aceasta arata cate grame de vapori se elimina pe 1 mp de material in 24 de ore.
Si in aceasta situatie, valorile mai ridicate echivaleaza cu materiale superioare calitativ, materiale tehnice cu membrana impermeabila-respirabila (Gore-Tex, Dermizax, Climatic Element), compatibile cu sporturile de iarna.

Sub valori de 5.000 de unitati, vei gasi materiale adecvate pentru plimbari in sezonul rece, chiar pe segmentul urban, fara a fi indicate pentru imbracamintea de zapada, pentru activitati solicitante.

3. Izolatie termica. Geci de ski cu umplura sintetica sau geci cu puf natural?
Majoritatea gecilor de ski sunt concepute cu buna izolatie termica pentru a tine de cald. Izolatia termica este o alta caracteristica importanta atunci cand te afli pe partie, in varf de munte, unde temperatura poate avea valori foarte scazute.
Cele mai multe geci de ski asigura buna protectie la frig si vant, prin echilibrarea diferentei dintre temperatura externa si temperatura corpului, ceea ce ofera o experienta de ski confortabila.
Cu alte cuvinte, o geaca de ski cu buna izolatie termica se va comporta excelent in fata frigului taios si va reusi sa mentina temperatura corporala la un nivel constant.
Si pentru ca in mare parte izolarea termica este data de captuseala, sunt importante si materialele folosite pentru umplutura.
Dintre toate optiunile, la categoria natural se distinge puful de gasca, cu caracteristici termice ridicate si capacitate rapida de reglare a nivelului de caldura la interior. La categoria sintetic, umplutura din fibre sintetice, garanteaza izolatie termica excelenta chiar si in conditii de umiditate, si este extrem de usoara.
De pilda, in eterna rivalitate dintre gecile cu puf si imbracamintea de ski cu izolatie din fibre sintetice nu se poate spune cine are castig de cauza. Fiecare varianta vine la pachet cu plusuri si minusuri.
Selectia trebuie facuta in baza asteptarilor pe care le ai de la imbracamintea montana pentru sezonul rece, fara insa sa faci rabat de la calitate.
Trebuie spus ca exista si tipuri de geci de ski tip hardshell, geci destinate schiului de tura, la care izolatia termica este mimimala, iar protectia termica a schiorului se realizeaza prin imbracarea succesiva a mai multor straturi de imbracaminte (layere), in functie de temperatura exterioara si efortul depus. La aceste tipuri de geci de schi primeaza impermeabiliatea si respirabiliatea foarte ridicate, confortul termic fiind realizat in combinatie cu stratul de baza (imbracaminte de corp) si stratul intermediar (polar).
Retine!
Alegerea echipamentului dedicat activitatilor outdoor dinamice, pe timp de iarna, poate deveni o misiune destul de complicata. Motivatia este destul de evidenta. De multe ori intervine si gustul personal. Insa inainte de toate, tine cont de prioritati.
Pregateste-te din timp pentru un ambient nefavorabil si conditii vitrege. Cu alte cuvinte, incearca sa-ti adaptezi imbracamintea si echipamentul la context, la momentul din zi, si nu in ultimul rand, la tipul de activitate si la intensitatea acesteia.
Recomandari
Bugetul dedicat pentru o geaca de schi mai mult decat multumitoare poate fi destul de ridicat, chiar si daca nu cauti branduri consacrate. Insa comparativ cu alti ani, in prezent, este mult mai usor sa gasesti un model de geaca de ski/ snowboarding cu o tehnologie de ultima ora la un pret accesibil.
Daca te tenteaza producatorii cu traditie, cu indelungi experiente in realizarea echipamentului tehnic pentru schi si pentru munte in general, poti incepe de pe-acum sa iesi la vanatoare de oferte.
Rasfoieste paginile cu reduceri ale magazinului ProAlpin.ro! In categoria geci, alaturi de modele potrivite pentru drumetii, alpinism, expeditii si alergare, ai mari sanse sa gasesti exact ceea ce cauti, la preturi captivante!