Blog ProAlpin.ro

De ce ar trebui sa-ti cumperi o geaca 3 in 1? Cum functioneaza si cat este de avantajos s-o ai in garderoba?

Geci 3 in 1 – Cum functioneaza si ce beneficii ofera?

Se numesc geci 3 in 1. Le-ai intalnit de multe ori in aventurile tale prin magazinele cu echipament montan, sportiv sau / si casual. Sa fie doar o supozitie, oare?

Poate ca uneori ai trecut pe langa ele fara sa le bagi in seama… In alte dati, poate ti-au atras atentia mai mult pentru ca nu stiai ”cu ce se mananca” si te intrebai cum de pe acelasi umeras stau ”impreunate” 2 articole atat de… diferite.

Sau te gandeai ca este doar o propunere din partea comerciantului?

Geci 3 in 1 – Ce sunt?

Te gandesti la drumetii cu rachete de zapada, la aventuri cu schiurile de tura sau doar la iesiri scurte prin imprejurimi? Vrei sa faci o plimbare cu bicicleta, sa organizezi un picnic sau sa mergi in camping cu toata familia?

In oricare dintre situatiile anterioare (si nu numai), salvarea poate insemna geci 3 in 1.

Majoritatea includ materiale cu optime proprietati (water rezistent, windproof, breathable). Sunt disponibile in numeroase modele, culori si stiluri. Prin urmare, nu este foarte complicat sa gasesti un exemplar pe masura propriilor exigente (gusturi, frecventa utilizarilor, tipul activitatilor, etc.).

Daca le-ai remarcat printre oferte, intuitia te-a ghidat bine. Iar daca le-ai neglijat, rau ai facut… Pentru ca se remarca printr-o versatilitate de prim rang.

Aceste articole de imbracaminte combina de fapt 2 componente, fiecare cu rolul sau, bine stabilit:

  • Geaca ”de suprafata” – Poate fi impermeabila, antivant, de tip hardshell;
  • Geaca ”nevazuta” – De regula, este izolanta, cu ”inclinatii” mai mult casual.

Optiunile de purtare sunt in numar de 3:

  • Fiecare dintre cele 2 geci / straturi se poate imbraca individual, ca piese separate, in functie de sezon, starea vremii, activitati, etc. (2 variante);
  • Se pot uni cu ajutorul fermoarelor, devenind o alternativa vestimentara cu excelente calitati, de purtat si pe vreme ostila (varianta cu numarul 3).

Avand partea interioara detasabila, oricare ar fi ea (softshel, polar, o alta geaca, se pot folosi pe tot parcursul anului, in diverse activitati.

Cum functioneaza?

Cand ”trusoul” de munte este dotat cu o jacheta 3 in 1, poti imbraca:

  • Doar stratul extern;
  • Doar stratul intern;
  • Ambele straturi.

I. Stratul exterior – Impermeabilitate

  • In mod normal producatorii recurg la materiale sintetice tehnice. Pe langa impermeabilitate si respirabilitate, trebuie sa aiba cusaturile ”tratate” (vulcanizate) impotriva patrunderii apei.
  • Se poate folosi in conditii de climat mai bland, fara ger intepator, cu cel mult cativa mm de precipitatii, mai ales daca ai nevoie de o izolare rapida.

II. Stratul interior – Izolatie

  • La interior se afla un strat de regula caracterizat de excelente proprietati izolante. Practic, va juca rolul de second layer.
  • Este vorba tot despre tesaturi sintetice precum polarul sau alte solutii in masura sa mentina temperatura corpului la nivelul de confort.

III. In combinatie – Protectie majora

  • Cand vremea impune o protectie majora, le poti imbraca impreuna, unind geaca interioara cu cea exterioara.
  • Ajunge sa inchei fermoarele (sau alt sistem de inchidere) si se va transforma intr-un obiect vestimentar perfect sa faca fata pana si celor mai ”naravasi” agenti atmosferici.

Geci 3 in 1 – Caracteristici si avantaje

Dupa prezentarea anterioara, probabil ca ai identificat principalele caracteristici si avantaje oferite de o geaca 3 in 1.

Dar cu riscul sa ne repetam, preferam sa punctam aspectele cele mai importante, punand accentul pe beneficiile ce insotesc o achizitie:

a. Impermeabilitatea

Pentru o geaca externa, detaliul de baza ramane rezistenta la umezeala si la precipitatii. Calitatea este de regula asigurata prin imbunatatirea cu membrane ”inteligente”. In acest sens, un foarte bun exemplu ramane membrana Bergans Element.

b. Respirabilitatea

Ca la orice imbracaminte montana si sportiva, conteaza ca pielea sa poata respira si sa ramana uscata, dara fara sa ”sufere” din cauza infiltratiilor exterioare. Cu alte cuvinte, un rol decisiv il are si respirabilitatea. In caz contrar, dupa primii kilometri, vei transpira le greu.

c. Izolarea

Aminteste-ti cum a fost cand ai imbracat o jacheta, un polar sau un softshell fara o buna capacitate de izolare. Aceasta ”abilitate” este permisa de stratul interior, cel mai in masura sa te ajute sa te simti confortabil in drumetii, pe partii si in orice iesire la zapada.

d. Functionalitatea

Cine achizitioneaza un model 3 in 1 stie ca versatilitatea si practicitatea raman trasaturi de top. Datorita variatelor posibilitati de a le combina, articolele ofera protectie pe frig si umezeala, pe ger uscat, cu vant si in orice conditii cu care ”Mama Natura” ne ”cadoriseste”.

e. Pretul accesibil

Aparent, costurile cresc odata cu performanta, dar nu neaparat. Intrucat nu mai trebuie sa investesti in 2 piese separate, ca de exemplu polar si geaca cu puf. Insumate, preturile celor 2 articole pot depasi cu mult costul unitar al unei singure geci 3 in 1. Evident, pentru fiecare varianta, gasesti produse din gama economica sau ”premium”.

Exista si ”minusuri”?

Ca orice articol, indiferent de categorie sau destinatie, si acesta poate aduce pe langa lista cu ”plusuri” anumite puncte in defavoarea sa. Este vorba despre greutatea adaugata din cauza ”excesului” de fermoare, butoni, buzunare si altele care accesorizeaza, in dublura, gecile cu tripla utilizare. Dar sa nu generalizam…

Recomandari

Te-am convins sa arunci cel putin o privire printre modelele 3 in 1 prezente in magazinul ProAlpin?

Unele poate le mai prinzi in reducere… Nu mai amana decizia de a explora rafturile, ci cauta sa gasesti marimea potrivita!

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to friend