ProAlpin.ro Blog

5 Elemente care fac diferenta intre pantalonii ieftini de ski si cei scumpi

pantaloni de ski ieftini vs pantaloni scumpi

La cat de costisitoare sunt sporturile albe, multi prefera sa-si cumpere pantaloni de ski ieftini. Si geci, si schiuri, si de toate, daca se poate cat mai ieftine.

Desi nu prea se poate ski fara buget generos, uneori se poate face economie. Stand cu ochii pe oferte si promotii, echipamente scumpe se pot lua la preturi bine de tot reduse, uneori pe nimica toata.

De aceea e inspirat si la moda sa urmaresti reducerile la echipamentul de munte.

Pantaloni de ski ieftini vs scumpi: Diferente concrete

Suntem prea saraci ca sa ne permitem lucruri ieftine, se spune…

Se spune de mult… Totusi, unii continua sa prefere chestii ”low-cost”, pentru ca nu stiu, nu-si permit, le e totuna etc., in speranta ca nu se vor ”arde” din nou. Ca fiecare, macar o data, a luat teapa cu ieftinaturile.

Unii se lecuiesc si ajung sa sufle si-n iaurt (stii cum e vorba). Altii in schimb, cu aceeasi indolenta, continua sa repete aceleasi erori la nesfarsit.

Dar exista diferente reale intre modele ieftine si scumpe? Ori e doar o strategie de marketing la care recurg producatorii?

Costurile mai mari se oglindesc neaparat in performante superioare? Si merita oare investit in branduri care tine la pret?

Diferente de impermeabilitate

Una dintre caracteristicile must-have pe care trebuie sa le intruneasca imbracamintea de ski se refera la capacitatea de a impiedica patrunderea apei. Impermeabilitatea este primul lucru care se verifica.

Nu te astepta ca niste pantaloni de ski ieftini sa poata suporta nestingheriti o coloana de apa de 10.000 – 15.000 mm. Foarte probabil, sunt abia water-resistant (cel mai scazut nivel de protectie), cel mult water-repellent sau hidrofobi (urmatorul nivel de protectie).

Insa modelele scumpe au foarte mari probabilitati sa fie impermeabili, cu o valoare ridicata (peste 10.000 mm WR).

Diferente de respirabilitate

Nici pentru gecile de ski si snowboard, nici pentru pantaloni, nu ajunge sa aiba o buna impermeabilitate. Fara capacitatea de a fi respirabili, ar ramane departe de confortul adevarat.

Articolelor din sectorul economic (dar nu economic pentru ca apar la reduceri) le poate lipsi elementul respirabilitate. Ceea ce inseamna ca va trebui sa-ti asumi senzatiile de sauna.

Pe de alta parte, indiferent de pret, pot avea sau nu fante de ventilatie (inchidere cu fermoar) de-a lungul coapsei, care faciliteaza indepartarea vaporilor care se formeaza intre pantaloni si piele.

Diferente de strat izolant

Si la acest capitol se pot identifica diferente, desi mai mult ca sigur, orice pereche de pantaloni cu aspect matlasat ar trebui sa izoleze, impiedicand disiparea caldurii corporale. Desigur, nu trebuie generalizat.

De asemenea, in ce priveste captuseala interioara, pot exista similitudini, ceea ce inseamna ca ieftini sau scumpi, pantalonii de ski pot fi completati cu un strat izolant, asemanator ca aspect si textura cu catifeaua reiata.

Insa scotand mai mult din buzunar, vei avea un strat izolant mai tehnic. Sunt mai mari sansele sa pantalonii sa se comporte exemplar la partea si la o coborare cu saniuta, si la o coborare pe schiuri.

Diferente de croiala si forma

Una dintre marile potentiale probleme este croiala obiectului vestimentar. O pereche ieftina e posibil sa fie ieftina si pentru carentele serioase la partea de croiala.

Iti dai seama ca nu sunt ceea ce trebuie, cand pantalonii se aduna incomod si inestetic intre picioare.

Foarte rar articolele de brand, care, evident, costa mai mult, se vor prezenta cu aceste deficite de forma. De regula, vin ca turnate, ca si cum ar fi create pe comanda. Iar pretul mai ridicat explica amanuntul.

Diferente de rezistenta

Nu e nevoie de cine stie ce teste complicate in laboratoare. Nu ai nevoie nici de confirmari din exterior. Cu o scurta analiza face-to-face, oricine-si poate da seama de rezistenta si durabilitatea materialelor.

Daca intrevezi tesaturi care din prima iti par fragile, cusaturi fara intarituri si etanseizare, din nou, nu te astepta la performante de elita.

Acest lucru, foarte probabil, nu se va intampla la pantalonii de ski mai scumpi, producatorii avand suficient loc in pret sa includa tesaturi cu optima rezistenta la uzura, dar si sa se orienteze spre o constructie compatibila cu constitutia fizica.

Diferenta la detalii

Deosebirile de pret se extind apoi la partea de accesorizare si detalii. Este putin exagerat sa te astepti de la o pereche din segmentul economic sa aiba fel si fel de elemente functionale in completarea designului.

Daca vrei genunchi articulati, intarituri in zona claparilor, talie reglabila, gaici, curele sau bretele, uita-te dupa modele mai scumpe, de la branduri de profil. Sunt cele care impun prestanta prin aspect si detalii.

Pana la urma, pantaloni de ski ieftini sau scumpi?

Cand se compune tinuta de partii, accentul se pune de regula pe geci de ski si snowboard, si mai putin pe pantaloni, care din ansamblul celor 2 piese, raman in plan secundar. Ca si cum ar fi lipsiti de importanta.

Cu toate acestea, pantalonii sunt prioritari, nu pentru ca gecile ar fi de umplutura. Insa greul fiind suportat de picioare, este necesar ca pantalonii sa se adapteze perfect din toate punctele de vedere:

  • Sa izoleze de zapada umeda;
  • Sa tina de cald purtatorilor;
  • Sa nu se transforme intr-o sauna;
  • Sa impiedice trecerea vantului;
  • Sa reziste la frecarea cu claparii;
  • Sa permita miscarile.

Dar bifarea tuturor acestor caracteristici inseamna ca trebuie sa cheltui salariul pe o luna sau te poti descurca si cu pantaloni de ski ieftini ori cel mult din segmentul mediu?

Raspunsul depinde de asteptarile pe care fiecare le are, de conditiile in care se folosesc, de frecventa utilizarilor, de nivelul de performanta tehnica a purtatorilor, de gusturi si de cate si mai cate alte criterii mai mult sau mai putin decisive.

Foto: www.prepareforthewild.com

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend