Cu ceva timp in urma v-am povestit aici, pe blog despre rucsacul Forest 40 de la Prima si am avut cuvinte de lauda la adresa lui. Un rucsac ieftin si bun. Astazi va vorbesc despre alt rucsac de la producatorul din Cehia, numit Trekker.
Prima Trekker vine de fapt in 3 variante, in functie de capacitate: 55 litri, 65 litri si 75 litri. Ele sunt recomandate pentru alpinism, drumetii, expeditii si trekking. Sistemul de spate este reglabil pe inaltime, pe sine, cu gradatii de la S la XL si se securizeaza cu velcro. De asemenea, spatele are intarituri cu spuma si material mesh in zonele de contact cu corpul, pentru a mari confortul si a oferi ventilatia necesara.
Accesul la compartimentul principal se face frontal, dar are acces si din partea superioara, sub capc si prin partea inferioara, unde se poate depozita sacul de dormit. Alte doua buzunare cu fermoar sunt pe lateralele Trekker-ului, unde se pot depozita articole mai mici dar la care ai nevoie de acces mai des si doua buzunare fara fermoar se afla tot pe laterale, mai jos, perfecte entru bidonul cu apa. Multitudinea de buzunare cu care este dotat Prima Trekker 75 se completeaza cu un buzunar cu fermoar impermeabil frontal si doua buzunare pe capac (unul interior, mai micut si unul exterior). La baza rucsacului se mai afla un compartiment cu fermoar, care depoziteaza husa de ploaie cu care este dotat.
Bretelele si centura de sold sunt anatomice, cu spuma pe interior si material mesh pe exterior.
Materialele folosite la cearea acestui rucsac sunt: poliester 600D, Rhombus Ripstop 600D si Honeycomb Ripstop 300D.
Concluzie
Rucscurile Trekker de la Prima, din punctul meu de vedere, sunt excelente – ofera un raport calitate-pret foarte, foarte bun si odata achizitionat va fi in arsenalul tau de echipament montan pentru ani buni. Recomand Prima Trekker cu caldura!