ProAlpin.ro Blog

Stiai ca tantarii ataca doar anumite persoane? Care este explicatia?

Stiai ca tantarii ataca doar anumite persoane? Care este explicatia?

Una dintre marile ”dileme” ale sezonului cald aduce in prim plan motivele pentru care tantarii ataca doar anumite persoane. Dar ce se ascunde oare in spatele ”preferintelor” acestor ”specialisti” in a ne transforma viata intr-un calvar, indiferent daca ne aflam la mare sau la munte?

Cum arata ”rutina” micilor ”vampiri”?

Despre aceste insecte particulare, care se alimenteaza cu sangele oamenilor si mamiferelor, se poate spune ca duc o viata extrem de activa, concentrata in special pe 2 momente ale zilei: rasarit si apus.

De ce impung?

In respectivele intervale, cand razele soarelui lumineaza suficient, insa fara sa emane multa caldura, tantarii profita pentru a-si completa ”proviziile”. Ca adevarati vampiri, se hranesc cu sange, desi nu toti manifesta acest comportament.

Cele care pornesc la ”vanatoare” de sange cald sunt femelele, intrucat au nevoie de nutrienti pentru a-si depune ouale. Si se multumesc cu orice apa statatoare. O balta sau un vas cu apa poate constitui mediu prielnic pentru dezvoltarea larvelor.

In schimb masculii isi procura necesarul nutritiv doar din plante. Insa in ciuda nevoii acute de a se hrani, tantarii ataca doar anumite persoane, acelea considerate o ”prada” viabila. Si pot suge atata sange pana-si dubleaza greutatea.

Cum actioneaza?

Cu simturi extrem de dezvoltate, percep apropierea ”tintelor” datorita emanatiilor continute in transpiratie, caldurii corpului si respiratiei. Le ajunge sa gaseasca punctul potrivit pe piele, in corespondenta unui vas de sange si…”zac”.

Dintr-o singura lovitura, anesteziaza, efectueaza o incizie, injecteaza anticoagulant si aspira sangele. Intreaga actiune ofensiva se petrece cu atata delicatete incat ”victima” isi da seama ca a fost ”vandalizata” abia cand ”petrecerea” este in toi.

Senzatia de prurit care insoteste muscatura se datoreaza anticoagulantelor. Sistemul imunitar uman secreta histamina, un antidot impotriva substantelor injectate. Ajungand in zonele devastate de insecte, produce niste reactii alergice precum umflarea si inrosirea.

De ce tantarii ataca doar anumite persoane?

Te-ai intrebat oare cum de tocmai peste tine a dat ”napasta”? De ce tantarii continua sa te ”persecute” si nu au treaba cu vecinul, colegul, etc.? De ce nu-ti dau pace nici cand dormi? Sunt intrebari frecvente si vom incerca sa-ti oferim raspunsuri.

Pana sa-si gaseasca ”victima” perfecta, desfasoara o activitate de ”cercetare”. Inainte sa actioneze, inspectioneaza bine teritoriul. Daca i-ai auzit zumzaindu-ti la ureche, inseamna ca te analizeaza pentru a-si da seama daca esti ”demn” sa le devii prada.

Poti fugi de ei, ii poti alunga. Poti folosi chiar si produse repelente. Posibil ca pe moment, vei indeparta ”primejdia”. Insa daca au decis ca te potrivesti ”profilului”, te vor impunge. Pana nu-si ating obiectivul, nu te vor lasa in pace.

In functie de ce ”criterii” se ghideaza?

Asa cum am repetat-o deja, tantarii ataca doar anumite persoane. Unii cred ca o fac in baza mirosului pielii, altii in functie de grupa sanguina. Adevarul nu este departe, dar nici complet. Iata cateva caracteristici in functie de care-si aleg tintele:

1. Grupa de sange

Potrivit unor studii, genetica joaca un rol important. Se pare ca micile insecte gasesc mai gustos un anume tip de sange comparativ cu altele. Concret, prefera grupa sanguina zero mai mult decat grupa B. Iar frecventa de atac este aproximativ dubla fata de grupa A1.

2. Transpiratie

Proportia substantelor prezente in sudoare difera de la o persoana la alta. Tantarii au capacitatea sa-si localizeze tinta de la mare distanta. Se simt ca ”fermecati” de concentratiile unor compusi eliminati prin transpiratie (acid lactic, amoniac, uree, etc.).

3. Bacterii de pe piele

Pielea este acoperita de numeroase microorganisme mai mult sau mai putin benefice (microbiom). Asa cum au descoperit cercetatorii, unele bacterii, in special cele localizate la nivelul extremitatilor (maini, glezne), functioneaza ca niste ”mangneti”, atragand insectele.

4. Respiratie

Tantarii ataca doar unele persoane si pentru ca se simt ”ispititi” de bioxidul de carbon emanat prin respiratie. Maxilarul lor contine receptori care sesizeeaza gazul de la cativa zeci de metri. Iar organismele care produc mai mult CO2 vor deveni obiectivele preferate.

5. Culori

Ceea ce imbraci cand iesi in natura le poate accentua / diminua instictele. Mai exact, femelele se dau in vant dupa negru si culori puternice (au oare ”inclinatii” fashioniste?). O excelenta strategie anti-tantari poate fi sa optezi pentru haine albe si in general deschise.

6. Alcool

Metabolismul si compozitia chimica sunt factori care explica de ce tantarii ataca doar anumite persoane. Oamenii de stiinta au reusit sa dovedeasca si ca acestia iau cu asalt mai mult consumatorii de bere, decat nebautorii (se modifica mirosul corpului).

Explicatiile sunt multe, incepand de la factorul genetic, pana la modul in care te imbraci. Din pacate, simturile nu-i insala. Si de multe ori, singurul ”remediu” salvator, mai ales daca te afli intr-o vacanta cu cortul, ramane plasa de tantari.

Foto: www.cbsnews.com

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend