ProAlpin.ro Blog

Trucuri utile pentru camping pe nisip

camping pe nisip

Uneori, nu putem rezista tentatiei de a face o tura cu cortul la mare. A trecut deja 1 mai, iar aventurierii viseaza la cel putin o noapte de camping pe nisip, cat timp plajele nu sunt supraaglomerate. Sa auzi valurile la numai cativa metri de tine este foarte tentant. Insa multi doritori pot sfarsi dezamagiti. Iti iei un cort usor, dar montarea lui pe nisip poate fi suparatoare si chiar frustranta. Asadar, nu te aventura, daca nu esti pregatit! Iata cateva sfaturi foarte utile de camping pe nisip.

Cuiele de cort nu stau la fel ca pe teren solid

In cazul in care campezi pe nisip, nu exista teren stabil, ca sa fixezi bine cortul in cuie. Astfel, te vei vedea nevoit sa sapi, cu o lopata pliabila, mici gropi in jurul cortului, in care sa poti infige cuiele. Apoi, acopera-le cu cat de mult nisip poti. In caz de vant puternic, pune saci sau pungi cu nisip pe partea exterioara a prelatei de cort.

Deschiderea cortului, pe directia vantului

Daca iti montezi cortul cu fata catre directia din care bate vantul, poti beneficia de aer proaspat, ceea ce poate fi placut in zilele toride.  Dar retine ca asta iti va aduce si nisip in cort! Iar nisipul ajunge in toate cotloanele, inclusiv in lucrurile pe care le ai cu tine si incerci sa le adapostesti in cort. Asadar, cea mai buna optiune este sa iti pozitionezi intrarea in cort pe directia vantului, astfel incat sa nu bata in el.

Pastreaza curat interiorul cortului

Foloseste intotdeauna fermoarul. Inchide-ti cortul dupa ce intri sau dupa ce iesi din el. Si asigura-te ca nu intri cu tot cu nisip. Clateste-te inainte sau foloseste o perie ori un burete. Nu intra niciodata in cort cu incaltamintea. Las-o la intrare!

Protejeaza-ti mancarea, aparatele si pe tine

Protejeaza-ti hrana si vasele impotriva nisipului si a prafului. Lasa-ti intotdeauna vasele sa se usuce afara, pentru ca apoi poti sa indepartezi usor nisipul uscat din ele.

Pune-ti telefonul, camera foto sau alte dispozitive electronice, intr-o husa impermeabila, astfel incat nisipul si umezeala sa nu patrunda pana la ele.

Foloseste ochelari de soare. Nisipul in ochi este enervant si iti poate afecta vederea.

Urmand aceste mici trucuri te poti bucura de o tura reusita la mare, cu cortul!

Despre autor Vezi toate articolele Site autor

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alatura-te celor peste 2900 abonati

Esti primul care afla cele mai tari oferte si mereu la curent cu noutatile.

Ne bucuram ca ai apreciat articolul!

Send this to a friend